ALEGERI LOCALE 2012. Cum arată alegătorul lui Dan Diaconescu și al PPDD

Publicat: 14/06/2012, 10:04
Actualizat: 22/07/2016, 21:14

Alegerile locale 2012 au reprezentat un subiect controversat, rezultatele finale depășind așteptările partidelor. Dacă victoria USL era previzibilă, dacă PDL a suferit un șoc la aflarea scorului dramatic obținut, Partidul Poporului Dan Diaconescu a avut motive să sărbătorească. Oamenii lui Dan Diaconescu, patronul OTV, au ieșit pe locul trei la nivel național, după USL și PDL.

Întrebarea care a stat pe buzele multora a fost cine a votat cu PPDD. Într-o emisiune GÂNDUL LIVE, jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a arătat surprins de numărul celor care au votat cu Dan Diaconescu, spunând că aceștia sunt „alienați mintal”, partidul fiind o „excrescență”.

„Dacă ar fi fost câțiva, nu era o problemă. Și numărul lor dă, prin extrapolare, o imagine a maturității psiho-politice a poporului român în anul 2012. Pentru că votarea unui partid cu o asemenea platformă-program, cu un asemenea lider, un partid inexistent, care e compus dintr-un televizor de apartament, arată cât discernământ are în clipa de față, politic, poporul român. Există o idee intens vehiculată: au dezamăgit PNL, PSD, PDL de-a lungul timpului și iată, să votăm acest PP pentru că ei nu au fost la guvernare. Ăsta e un argument absurd. Oricât de sărac ai fi, orice probleme ai avea, nu poți să consideri o soluție acest partid, despre care vorbim, decât dacă vorbim despre alienare mintală. Te sperie gândul ce s-ar putea întâmpla în această țară dacă o asemenea excrescență, o asemenea tumoare politică ar ajunge să conducă România”, a declarat editorialistul gândul.

Potrivit informațiilor furnizate de Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), care a aplicat 12.000 de chestionare atât în București, cât și la nivel național, alegătorul PPDD este femeie, cu vârsta între 36 și 50 de ani, care trăiește în mediul rural și are studii medii. Mai exact, rezultatele studiului arată că 50,5% din electoratul Partidului Poporului, la nivel național, este reprezentat de femei.

SURSĂ FOTO: IRES

Deși media de vârstă a alegătorilor PPDD este de 36-50 de ani, în proporție de 40,7%, următoarea categorie de alegători, cu vârste între 51 și 65 de ani, a întrunit 34,1%. Cea mai restrânsă categorie o reprezintă persoanele care au trecut de 65 de ani, reprezentând un sector de doar 5,5%.

Aproape 65% dintre alegătorii partidului lui Dan Diaconescu locuiesc în mediul rural, preponderent în sudul României, București și Dobrogea, cu un procent de 41,8%. Cu toate acestea, și în Capitală numărul votanților este mare, PPDD obținând 8,95% din voturi la consiliile județene, pe locul 3, în condițiile în care aproape 35% dintre alegători au spus că au votat pentru programul electoral al PPDD.

În capitală, tot femeile reprezintă categoria cea mai largă de alegători, cu un procent de 50,7%. Spre deosebire de alegătorii PPDD la nivel național, media de vârstă a celor din București este, în proporție de 39,7% de 50-64 de ani.

SURSĂ FOTO: IRES

Statisticile realizate de IRES pe oamenii care l-ar vota pe Dan Diaconescu nu diferă foarte mult de cei ai partidului său. Mai exact, este vorba despre un sector de 53% format din femei cu vârste între 36 și 50 de ani, care trăiesc în mediul rural în proporție de 69,7%, tot în sudul României și Dobrogea.

Spre deosebire de oamenii de naționalitate română care au votat PPDD și care au întrunit un procent de 95,6%, susținătorii lui Dan Diaconescu întrunesc un procent mai mic, de 84,8%, romii fiind în proporție de aproximativ 10%, iar maghiarii 5%.

SURSĂ FOTO: IRES

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moștenitorul Hermès, care intenționa să-și lase averea grădinarului său, se plânge că i-au dispărut miliarde...
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un...
„Creierul” atacului terorist de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, şi-a recunoscut vinovăţia şi scapă...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
“Mi se ia os din coastă și să mi se pună în frunte”! Dana Roba,...
Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după...
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care...
Cât de talentată este iubita lui David Popovici! Taisia face o artă din make-up și...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Semnificație martori de bord de culoare galbenă. Ce indică toți martorii din bord aprinși
Pentagonul anunţă că trei bărbaţi acuzaţi de complot în atacurile de la 11 septembrie au...
S-a AFLAT! Cum a fost ridicată PRIMA piramidă din Egiptul antic?
Românii primesc banii înapoi. Guvernul a dat ordin. Premiera anunțată chiar acum în România
Calendarul majorării și livrării pensiilor. Cine are prioritateCalendarul majorării pensiilor. Ce urmează pentru pensionari
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, nouă replică dură pentru Andrei. Ce a scris pe...
„Am vrut să mă arunc în fața mașinii” Mama Luizei Melencu își strigă durerea, la...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Cine este persoana care îi este mereu alături lui Cătălin Bordea: ”Ea râde chiar și...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Viața complexă de pe Pământ ar putea fi cu miliarde de ani mai veche decât...